FC Botosani – Steaua

Steaua a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 2-1 (2-0), echipa FC Botoşani, într-un meci din etapa 8 a Ligii I.Golurile au fost marcate de C. Dinu ’46 pentru FC Botoşani şi Szukala ’22 şi Piovaccari ’27 pentru Steaua. 0-1: Szukala a deschis scorul cu o lovitură cu capul din interiorul careului, după un corner de pe dreapta, executat de Bourceanu. 0-2: Piovaccari a marcat cu un şut din interiorul careului, după o centrare de pe stânga a lui Pintilii.

1-2: Dinu a înscris cu capul, din interiorul careului, aproape de vinclul porţii, după o lovitură liberă de la 35 de metri lateral stânga, la care Tătăruşanu a respins mingea în faţă.

Bani nu cumpara pacea.

În 26 mai 1958 a murit la Roma la vârsta de 80 de ani cardinalul Stritch din America. El a donat bisericii 33.000 de dolari. Din această sumă, 1.000 de dolari erau destinaţi pentru citirea unor liturghii pentru sufletul său. Restul urma să-l primească episcopul de Chicago.

Deşi Stritch a fost un bărbat cu funcţie de conducere în biserica sa, a crezut că trebuie să dea 1.000 de dolari pentru pacea sufletului său. Nu stă în spatele acestei păreri o nesiguranţă mişcătoare, ba chiar lipsă de speranţă? Ce trebuie şi ce poate face unul care este sărac şi nu poate dona bisericii bani pentru asigurarea păcii sufletului său? Pacea veşnică nu poate fi cumpărată cu bani, nici nu poate fi moştenită sau dăruită.

Dumnezeu dăruieşte această pace fiecărui om care cu părere de rău sinceră şi cu căinţă cu privire la păcatele sale vine la Salvatorul Isus Hristos, recunoaşte în faţa Lui vina sa şi acceptă gratuit harul Său. Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică, şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă“ (Ioan 5.24). Nu prin fapte, ci doar prin credinţa simplă în Salvatorul! Astăzi poţi primi gratuit această pace şi siguranţa mântuirii veşnice. Ţi se pare prea ieftin? Ce ai putea oferi lui Dumnezeu ca preţ de răscumpărare pentru sufletul tău?

”Chiar şi cel ce n-are bani… veniţi şi cumpăraţi… fără bani şi fără plată!”
Isaia 55.1

Mersul la biserica duminica.

Sa nu ne miram daca lucrurile nu ne merg bine.Am uitat sa mai dam pe la biserica si sa ne inchinam Lui Dumnezeu.Nu mai mergem la biserica duminica la slujba.Prea putini se mai gandesc la Dumnezeu cel putin o data pe saptamana.Cu toate ca nu e suficient sa vi odata pe saptamana la biserica si gata.Trebuie sa fim crestini in fiecare zi a sapatamani.Vad la tv diferite reportaje ca ar fi seceta in tara.Ca Dumnezeu poate fi de vina ca nu ploua.Evident ca oameni sau inrait si lau parasit pe Dumnezeu ne mai practicand credinta si lucrurile pot ajunge mai rau daca nu ne indreptam comportamentul.

Daca ne vom apropia de Dumnezeu prin credinta El va face multe lucruri bune pentru noi oameni,daca il respingem sa nu ne miram de starea noastra.

”Si, fara credinta, este cu neputinta sa fim placuti Lui! Caci cine se apropie de Dumnezeu trebuie sa creada ca El este si ca rasplateste pe cei ce-L cauta.” (Evr.11:6)

Nunta nu este o afacere.

Cand vine vorba despre nunta lucrurile din ce observ eu sau schimbat.Nu in bine.Oameni au inceput sa nu mai respecte biserica si comunitatea nu prea mai da doi bani pe respectarea minimului bun simt.O sa incerc sa ma explic de ce spun asta.

Cum ar trebuie sa fie.

In mod normal ar trebuii respectate cateva principii pe care Dumnezeu le cere in mod clar cand vine vorba de casatorie.Orice cuplu care se formeaza nu trebuie sa traiasca impreuna din punct de vedere fizic absolut deloc inainte de casatorie.Ar trebuii sa fie prectic virgini in momentul casatoriei amandoi (stiu ca suna ciudat dar asa ar trebuii).Orice fel de treiere din punct de vedere sexual este clar ca incalca randuiala biserici si cea ce spune Dumnezeu in biblie.

Ce observ eu ca este acum.

Acum totul este o desfranare fara numar,din pacate.Tineri nu primesc o educatie de la parinti potrivita cu biblia si invatatura sanatoasa care ar trebuii sa conduca o familie.Si chiar daca unii o primesc nui intereseaza.Tineri duc o viata din punct de vedere al formari familie total opusa cum ar trebuii.Mai intai se iau fac 1 copil 2,3, si dupa aceea poate se mai casatoresc.Nu se mai pune accentul pe respectarea bunui simt ce sa mai vorbim de credinta sau biblie.Desfranarea este cuvantul pentru tot ce se intampla.

Nunta o afacere destul de profitabila.

Nunta daca se mai face este de multe ori sa fie facuta cu o doza de castig material.Nu se mai gandesc ca mai intai nunta ar trebuii sa fie facuta cu cinste si onoare in fata Lui Dumnezeu.Nici un cuplu nu trebuie sa se gandesca la nunta si cununia religioasa ca si o afacere ci faptul ca din acel moment formeaza o familie cu obligatii si o datorie spirituala fata de familia nou infiintata.

Dar cui mai pasa…

Mesaj de incurajare

Abia ce m-am intors de la biserica. In predica pe care am auzit-o am fost cu toti incurajati sa ne rugam mai mult Lui Dumnezeu.Am primit si un mesaj clar ca trebuie sa luam in serios relatia cu Dumnezeu si o facem mai buna.Sa nu ne miram de ce nu se itorc oamenii la Dumnezeu din caile lor rele nu ne rugam destul.Doamne multumim pentru mesaj si vreau sa il aplic.

O victorie istorica.

Am vazut o echipa buna Steaua si o echipa impiedicata. Bine un pic si de gazon dar asta-i alta poveste. Eu am crezut in calificare de la inceput cu toate ca nu sunt un fan Steaua dar sunt Roman in primul rand si cand joaca o echipa Romaneasca intr-o competitie fotbalistica nu sunt atat de inchis la minte sa tin cu altii doar pentru ca nu sunt fanul acelei echipe pe plan intern.
Am mare increde in continuare in antrenorul echipei ca sa motiveze foarte bine echipa pentru calificare.
Daca noi nu credem si incurajam atunci cine?

Mai avem doua rate

Am fost la sucursala Piraeus Bank din apropierea locului de munca si am platit rata lunara la banca 265 de lei.Acum 4,9 ani de zile am facut un mic imprumut pentru a cumpara materiale pentru viitorarea casa.Acum deja actuala casa in care locuim.Initial nu prea am fost de accord cu propunerea sotiei pentru un nou imprumut eu tocmai ce scapasem de unul.Am muncit destul de mult pentru a o aduce in acest stagiu si inca nu e gata 100% casuta noastra.

Mai avem doua rate la banca Ianuarie si Februarie si am scapat.Multumesc Lui Dumnezeu ca am putut plati la timp toate ratele.Oricum am stabilit sa nu mai facem vreun imprumut curand,de preferat niciodata.Vrei ceva strange bani si cumpara nu te mai incurca cu bancile.

IN ASTEPTAREA VACANTEI

Sotia a luat azi vacanta de la locul de munca pana pe 3 ianuarie 2013.Un lucru bun pentru ea,tot azi a luat si salariu plus prima de 100 de lei.E bine venita.Pe praful asta.Eu mai am si maine.Am luat salariu dar sa vedem daca mai primim si noi ceva.Ce va fi voi vedea maine.
Pana una alta o pieasa care imi place si pe care o dedic tuturor.

Ultimatum

Ştiţi ce este un ultimatum? Este solicitarea soluţionării pe cale amiabilă a unei probleme litigioase în cadrul unei anumite perioade de timp stabilite. De cele mai multe ori se ameninţă cu măsuri aspre, în cazul în care aceste solicitări nu sunt satisfăcute.

Şi versetul de astăzi conţine un ultimatum. El este adresat de Dumnezeu tuturor oamenilor. Este vorba despre viaţă şi moarte. Dumnezeu ne cere să ne pocăim şi să ne întoarcem la El.

”Dumnezeu… porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască; pentru că a rânduit o zi, în care va judeca lumea după dreptate.”
Faptele Apostolilor 17.30,31

O astfel de întoarcere presupune recunoaşterea păcatelor şi credinţa în Salvatorul, Isus Hristos, care a murit pentru noi la cruce.

Până la expirarea acestui ultimatum divin nu mai este mult timp. Nu ştim cât timp mai menţine Dumnezeu oferta Sa de har. De aceea, Biblia ne îndeamnă: „Astăzi dacă auziţi glasul Lui nu vă împietriţi inimile!“ Când a expirat timpul lui Dumnezeu, nimeni nu se mai poate pocăi. Apoi urmează numai dreapta judecată a lui Dumnezeu. Atunci este veşnic prea târziu pentru a primi mântuirea.

Bula si F.M.I.

La un moment dat, Bula ajunge intr-o mare criza de bani. Se gandi sa mearga la vecinul lui evreu Itic, si sa-i ceara 2 lei, ca imprumut pana la primavara.
Itic il asculta atent,apoi ii zise:
-Bine, iti dau 2 lei imprumut pana la primavara, dar imi lasi toporul ca zalog, si la primavara imi dai 4 lei inapoi, altfel nu ne invoim. E bine?
Mai de voie mai de nevoie, intr-un final Bula se invoi. Lasa toporul ca zalog, luase banii, si da sa plece
Insa Itic il striga:
-Bai Bula! Ia fi atent la mine, la ce m-am gandit. La primavara stiu ca o sa-ti fie greu sa-mi dai inapoi cei 4 lei, intrucat iarna e lunga si grea, asa ca stii ce? Ia da tu acum 2 lei inapoi, si la primavara nu iti mai ramane de dat decat 2 lei, ce zici, o sa-ti fie mai usor?
Bula se gandi putin, si recunoscu in sinea lui, ca Itic are dreptate, si ca uite e un vecin adevarat, asa ca se invoi, ii dete inapoi cei 2 lei, si pleca acasa, ceva mai usurat.
Insa pe drum tot calcula:
-Hmmm! Bani nu am, topor nu am, insa m-am ales cu o datorie de 2 lei, si totusi nu a fost nimic in neregula.

 

Principalul motiv de cearta al cuplurilor

Partenerii de cuplu se ceartă cel mai des din cauza banilor, afirmă autorii unui sondaj realizat în Statele Unite ale Americii, informează huffingtonpost.com.Potrivit unui sondaj recent realizat de American Institute of CPAs, banii reprezintă motivul pentru care partenerii de cuplu se ceartă cel mai des.

Dintr-un eşantion de 1.000 de americani adulţi, care au participat la acest sondaj naţional realizat prin telefon, 27% dintre respondenţi au spus că banii reprezintă principala cauză de declanşare a certurilor în cuplu – nu copiii, treburile casnice, activităţile profesionale sau prietenii.

Ori fi bani un motiv nimic de zis,dar si refuzul sotie in special de a face dragoste cand vrea sotul mi se pare mai mult decat deranjant.Cum adica eu vreau sa facem dragoste si tu incepi cu scuze de genul: ”vai draga sti cat am muncit azi,maine am o zi grea la munca si trebuie sa fiu odihnita’ sau celebra sti ma doare capul”.

Cheltuielile neaşteptate – Aproape jumătate dintre respondenţi s-au certat cu partenerii lor de cuplu din cauza acestui motiv.

In ascultare

Schimbarea totală a sursei de plăcere este ceea ce i-a făcut invincibili pe oamenii credincioși.

Când credința devine ascultare, atunci putem vorbi, într-adevăr, despre adevărata credință.Acolo unde păcatului îi este permis să trăiască în viață și în comportament, nicio bucurie nu este justificată și nicio plăcere nu este legitimă. Nicio încălcare a neprihănirii pure nu îndrăznește să se dezvinovățească pe motivul unei experiențe religioase superioare. Continuă lectura

90

Ni se pregateste ceva.Si nu e de bine.Autovehiculele înmatriculate în alte state, precum Bulgaria, Italia şi Spania, vor putea circula pe teritoriul României doar pentru 90 zile într-un an, termen calculat începând de la emiterea actului de intrare în posesie al şoferului care conduce maşina respectivă, conform unui proiect de lege promovat de Guvern, care va modifica actualul Cod Rutier. Na cand ziceam ca e mai bine sa iei din bulgaria o masina buna pe o suma rezonabila vine legea asta.

Proprietarii de maşini care vor depăşi acest termen vor fi sancţionaţi cu amenzi pornind de la 560 de lei şi cu reţinerea plăcuţelor de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare.Decizia a fost luată pentru a evita cazurile în care, prin înmatricularea maşinilor în alte state, este evitată plata în România a taxei de înmatriculare.

Imi place ziua de vineri

Recunosc ca din toate zilele saptamani imi place cel mai mult ziua de vineri.In ziua de vineri ma simt cel mai relaxat din toate zilele saptamani.O astept imediat ce trece,am un sentiment de odihna atunci cand stiu ca sambata stau acasa sa ma mai relaxez de munca.Prea multa munca strica.Mai ales ca acum a venit si primavara vinerea o simt ca o adiere dulce de caldura.